Solar de legume


Vremea din ultimii ani a devenit imprevizibila si de multe ori ne-a compromis o parte din culturile din gradina. Iarna intarziata, grindina si ploile extrem de abundente sunt principalele vinovate; ne-au creat mari batai de cap. De aceea ne-am hotarat sa construim un solar pentru a avea o sursa sigura de legume.

Marea provocare a fost sa il construim cat mai ieftin posibil. Solutia noastra a fost sa construim o structura din lemn si sa o acoperim cu folie speciala din material plastic. Suprafata solarului este de aproximativ 120 mp, dimensiuni 7.5 m X 16 m. Am amplasat solarul intr-un loc insorit, in mijlocul gradinii. Este situat intr-o usoara panta, pentru a fi protejat de eventualele inundatii produse de ploile abundente. Panta duce catre lacul de la marginea gradinii. Cu siguranta vom folosi aceasta sursa de apa pentru a uda legumele.

Pentru a evita acumularile de apa pe folie (burti de apa) am pus foarte apropiati capriorii din structura acoperisului, avand astfel o suprafata a acoperisului aproape plana. In timpul verii, temperatura din solar creste foarte mult si unele plante nu pot face fata acestei temperaturi. De aceea am ales  sa facem o structura inalta, care are cam 2.2 m pe lateral si 4 m in centru. In acest fel, volumul mare din interior va permite aerului cald sa se ridice spre acoperis. Un acoperis cat mai inclinat are avantajul ca va directiona condensul format catre peretii laterali. Altfel, picaturile reci ale condensului ar putea dauna plantelor.

Pentru a proteja solarul de vantul puternic, am folosit sipci de lemn pe exterior si am ingropat foliile laterale.

A fost o munca grea, care a durat o saptamana, timp in care ne-am luptat cu frigul si cu vantul. Ne asteptam ca solarul sa aiba o speranta de viata (adica fara reparatii) de 4 ani. Costul constructiei solarului s-a ridicat la aproximativ 2500 RON, beneficiind insa si de ajutorul unor vecini priceputi.

Comments (3) »

Cocosul Kabir


Inca de mic a iesit in evidenta prin culoarea diferita fata de ceilalti pui Kabir. Atunci si-a dat seama ca el este deosebit. Si asa a fost. S-a remarcat mereu prin ceva fata de ceilalti: era cel mai energic, cel mai jucaus, manca cel mai mult, alerga cel mai mult, crestea cel mai repede, era cel mai frumos, toate gainile erau inebunite dupa el si devenise cel mai popular. Vazand acestea, s-a gandit ca intr-o zi poate deveni chiar Regele Fermei Vesele si a devenit foarte ambitios. Dorinta de putere insa l-a schimbat. A inceput sa se comporte agresiv cu oricine pe care il considera rival. Chiar si cu noi a indraznit sa se comporte agresiv. Trebuie pedepsit!

Leave a comment »

Rase de rate


A sosit momentul sa vorbim si despre vedetele Fermei Vesele, ratele. Cu riscul de a ne repeta de fiecare data, ar fi de amintit faptul ca sunt hranite natural. Asadar, dezvoltarea lor nu este influentata decat de metabolismul lor natural. Ce le deosebeste in mod special fata de celelate pasari este faptul ca sunt mult mai rezistente la boli.

Primele rate pe care le-am crescut sunt cele din rasa comuna. Acestea ofera o productie buna de oua. Ajung la o greutate medie de 1.5 Kg, destul de mica. Nu sunt pretentioase la mancare si sunt rezistente la temperaturile extreme.

Ratele pe care le indragim cel mai mult si le crestem in acest moment sunt cele din rasa Pekin. Acestea sunt crescute in special pentru carne. Au culoarea alba, iar greutatea medie este de 3-3.5 Kg, la masculi ajungand pana la 4-4.5 Kg. Productia de oua este multumitoare. Ritmul de crestere este rapid. Rezista foarte bine la temperaturile extreme din timpul verii, in schimb sunt mai sensibile la frigul puternic din timpul iernii, motiv pentru care ar fi de preferat solutia sacrificarii lor la intrarea in sezonul rece sau asigurarea unui adapost bine izolat si incalzit la nevoie. Noi le oferim un asemenea adapost pe timpul iernii. Le apreciem pentru faptul ca nu zboara si nu e nevoie sa alergam prin curtile vecinilor ca sa le recuperam. Carnea lor este considerata de calitate superioara.

Crestem de asemenea si rate din rasa Moulard. Aceste rate sunt apreciate in primul rand pentru ficatul lor. Pentru a obtine insa o cantitate mare de ficat aceste rate trebuie indopate (hranite fortat). Noi insa nu le hranim fortat, le lasam sa se hraneasca dupa nevoile lor naturale si le crestem pentru carne. Ca si ratele din rasa Pekin au culoarea alba, insa o crestere mai rapida. Nu sunt pretentioase la manacare, rezista la caldura si la frig. Ating o greutate medie de 3-4 Kg, masculii ajungand pana la 4-5 Kg. Rasa Moulard se poate obtine prin incrucisarea dintre ratele din rasa Pekin si ratoii lesesti. Ratele Moulard sunt sterile; mai au specific si faptul ca nu sunt galagioase, nu macane.

Ratele sunt o prezenta extrem de agreabila in cadrul fermei noastre si ne mandrim cu ele. Ca sa intelegeti cel mai bine numele de “Ferma Vesela” imaginati-va cum se balacesc aceste rate pe timp de vara pe lacul de langa gradina. Ca niste copii, se lasa foarte greu duse in adapost seara iar dimineata o zbughesc catre lac 🙂

Comments (3) »

Rase de bibilici


Dupa ce intr-un articol precedent v-am vorbit despre gainile din gospodaria noastra, astazi ne vom ocupa de bibilici. Aceste pasari sunt mai degraba o prezenta exotica in majoritatea gospodariilor. Multi prefera sa nu le creasca pentru ca zboara si sunt nevoiti sa le taie penele de pe aripi, sunt galagioase si au o greutate mica comparativ cu celelalte pasari. Altii le cresc de frumusete sau pentru carnea de calitate superioara.

Noi am crescut bibilici din rasa comuna si acum crestem bibilici din rasa de carne. Bibilicile din rasa comuna ajung la o greutate medie de 1.0 Kg – 1.5 Kg. Incep sa oua tardiv, la 10 luni. Procentajul de eclozare al oualelor acestor bibilici este foarte scazut. Sunt foarte energice si necesita o supraveghere foarte atenta pentru ca au obiceiul sa se catere peste tot. Daca vreti sa prindeti o astfel de bibilica trebuie sa va inarmati cu multa rabdare, caci nu se lasa prinsa deloc usor. Bibilica din fotografie are 1.3 Kg si a fost “capturata” dupa mai bine de 20 min.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibilicile din rasa de carne ajung la o greutate medie de 2.5 Kg – 3.5 Kg, chiar 4 Kg in cazul masculilor. Fiind grele nu zboara, nici macar nu se chinuie sa dea din aripi. Incep sa oua foarte devreme, pe la 4 luni. Noi crestem acum numai bibilici din rasa de carne. Evident, sunt crescute natural si au libertate mare de miscare. Sunt blande. Desi sunt grele nu am avut probleme sa-si fractureze picioarele, asa cum am avut cazul gainilor din rasa Broiler. O caracteristica speciala a oualelor de bibilica este ca acestea sunt mult mai mici decat cele de gaina. Au coaja tare si pigmentata si sunt gustoase. Masculii sunt activi si ouale eclozeaza in procent ridicat. Inaltimea la care pot zbura este de 1 m maxim, in comparatie cu cele din rasa comuna care sar peste un gard fara nici o problema. Bibilicile de carne impart cuibarele cu gainile. Bibilica din fotografie are 2.8 Kg.

 

 

 

 

 

Dintre cele 2 rase noi recomandam pentru crestere rasa bibilicilor de carne datorita greutatii mai mari si a ouatului timpuriu. Ambele rase inceteaza ouatul in perioada rece. Incep sa oua la inceputul lunii aprilie. Carnea de bibilica este foarte gustoasa fiind asemanatoare carnii de vanat (de exemplu fazanul) si este considerata o delicatesa. La colorit sunt aproximativ identice, gri inchis cu pete albe (pestrite). Sunt rezistente la boli si la frig. Ambele rase sunt galagioase. Sunt considerate un paznic foarte bun. De fiecare data cand observa ceva ce este anormal in curte fac o galagie infernala. Batranii spun ca acolo unde cresc bibilici nu exista sobolani. Ca sa va faceti o idee despre sunetele pe care le scot atunci cand sunt in alerta imaginazi-va pe cineva care striga isteric: “păcat, păcat, păcat!

Comments (2) »

Animale in gospodarie


E o placere sa le privesti:

Leave a comment »